Gigi Becali se consideră ”imun„ în fața coronavirusului: ”N-are cum să fie pozitiv, nu se apropie, merg zilnic la liturghie”

Publicat: 20 apr. 2020, 08:20 Autor: Andreea Voicu Vedete

Celebrul latifundiar din Pipera, Gigi Becali, susține că ar fi ”imun” în fața bolii venite din China, Covid-19. Patronul FCSB spune că merge zilnic la liturghie și de aceea nu se apropie! El și întreaga familie au fost testați pentru coronavirus.

Gigi Becali și familia sa au făcut deja câte două teste pentru Covid-19, iar rezultatele evident că nu au întârziat să apară: toată lumea este în regulă!

„M-am testat de două ori. A venit un doctor acasă şi a luat la toată familia. A luat de două ori, toată lumea e sănătoasă. Eu râdeam, dar am zis hai să-l fac. La mine, oricum n-are cum să fie pozitiv, nu se apropie coronavirusul, merg zilnic la liturghie. Mai ales acum, în post, când m-am împărtăşit de vreo patru ori. Îmi mai e mie frică de cineva?“, a spus Becali la România TV.

„Am construit o mănăstire în taină, una de care nu ştie nimeni. Trebuie să mergi o oră pe potecă. Joi, la denia celor 12 Evanghelii, am luat şi cei mai buni trei cântăreţi de muzică psalmică, cei mai buni din tot globul. Au venit cu mine şi am fost acolo 50 de persoane în biserica aia. Vreo 30 de măicuţe şi vreo 20 de bărbaţi, pustnici de prin toate locurile. Am făcut o slujbă şi le-am spus dinainte: «Seara asta vom sta vreo 3 ore în Rai». Ştiam cum cântă diaconii ăştia. Acum mi-a dat Alexandru Tudor mesaj, «Adevărat că am fost 5 ore în Rai». Îl iau cu mine peste tot, e adevărat că are credinţa mai mare decât mine“, a adăugat Becali.

”Eu nicio mască nu port. Nu mi-e frică. Dacă duminică m-am împărtăşit, nu mi-e frică nici de 7 miliarde de coronaviruse„, a conchis latifundiarul, potrivit Adevărul.

Publicat: 20 apr. 2020, 08:20 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×